Obligarea asiguratorilor la plata dobânzii legale penalizatoare

O problemă juridică de actualitate, cu privire la care există soluții diverse și chiar contradictorii la nivelul instanțelor de judecată este reprezentată de posibilitatea păgubitului în urma producerii unui risc asigurat de a solicita asigurătorului persoanei responsabile de producerea accidentului să plătească daune-interese moratorii în cuantumul dobânzii legale penalizatoare, de la data producerii riscului asigurat și până la plata efectivă a despăgubirilor datorate.

În termeni mai simpli, spre exemplu, în urma producerii unui accident de circulație s-au produs prejudicii cu privire la unul dintre vehiculele implicate, iar celălalt conducător auto este responsabil de producerea accidentului. În această situație, păgubitul are dreptul de a obține despăgubiri pentru toate prejudiciile suferite în urma accidentului. Între acestea este inclusă și valoare beneficiului nerealizat, raportat la împrejurarea că nu a fost despăgubit de îndată ce a avut loc accidentul, sub forma daunelor-interese moratorii, în cuantumul dobânzii legale penalizatoare.

De principiu, practica asiguratorilor este aceea de a plăti despăgubiri într-un cuantum cât mai redus, astfel că o solicitare adresată acestora de a plăti și daune-interese moratorii va fi aproape cert respinsă. Bineînțeles, decizia de respingere poate fi contestată, fie printr-o procedură alternativă de soluționare a litigiilor, în cadrul SAL-Fin, fie în fața instanțelor de judecată competente.

Așa cum vom arăta, există argumente temeinice în sensul că asiguratorii datorează și despăgubiri sub forma daunelor-interese moratorii, astfel că există o șansă reală de a obține obligarea asiguratorilor la plata dobânzii legale penalizatoare, pe cale judiciară.

Solicitarea privind plata dobânzii legale penalizatoare este una întemeiată, fapt care rezultă din coroborarea a mai multe texte de lege:

  • 14 al. (1) din Legea nr. 132/2017,  Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă și cea prevăzută în contractul RCA,
  • art. 1535 alin. (1) Cod civil, În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.
  • art. 1381 alin. (2) Cod Civil, Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, astfel că scadența obligației de despăgubire este ziua producerii accidentului rutier. De asemenea, societatea pârâtă se află de drept în întârziere, fiind incidente prevederile art. 1523 alin. (2) lit. e) – obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale. 
  • art. 3 alin (2) OG 13/2011, Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.

Astfel, persoana păgubită în urma producerii riscului asigurat nu trebuie să facă dovada că a suferit în mod direct vreun prejudiciu ca urmare a întârzierii în acordarea despăgubirilor la care aceasta are dreptul în conformitate cu prevederile Legii nr. 132/2017. Legea prezumă în mod absolut că simpla trecere a timpului fără ca păgubitul să beneficieze de despăgubirea datorată este suficientă pentru a justifica despăgubirea sa suplimentară – prin acordarea de daune-interese moratorii.

Această despăgubire suplimentară sub forma dobânzii legale penalizatoare nu are scopul să sancționeze asiguratorul pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina acestuia prin Legea nr. 132/2017. Daunele moratorii au ca scop să repare prejudiciul înregistrat de creditor (păgubitul în urma riscului asigurat) sub forma beneficiului nerealizat – adică toate beneficiile de care creditorul a fost lipsit prin simplul fapt că nu a fost despăgubit în conformitate cu prevederile art. 1381 al. (2) – imediat ce prejudiciul a fost cauzat ca urmare a producerii riscului asigurat.

Pe lângă daunele-interese moratorii în cuantumul dobânzii legale penalizatoare, păgubitul are dreptul și la plata penalităților prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017,  în ipoteza în care asiguratorul nu înțelege să plătească despăgubirile stabilite de instanță în termen de 10 zile de la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Cele două penalități de întârziere se pot cumula, în virtutea finalității lor diferite. În timp ce dobânda legală penalizatoare are ca scop să repare prejudiciul înregistrat de către creditor sub forma beneficiului nerealizat, penalitățile reglementate de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017 au ca menire să sancționeze asigurătorul pentru neîndeplinirea obligațiilor expres prevăzute în sarcina sa de actul normativ menționat.

CONTACT



    EMAIL

    office@sima-balazs.legal

    ADRESĂ

    CLUJ-NAPOCA, STR. PARIS, NR. 37, ET. 1, AP. 2
    .

    Scroll to Top