Sechestrul asigurător este o măsură temporară dispusă de instanță, prin care bunurile mobile sau imobile ale unui debitor sunt indisponibilizate pentru a garanta îndeplinirea unei obligații viitoare sau acoperirea unor daune/datorii. Prin poprirea asigurătorie vor fi indisponibilizate sumele de bani pe care debitorul trebuie să le primească de la o altă persoană, cum ar fi angajatorul.
Scopul principal al acestor proceduri este prevenirea dispariției, degradării sau înstrăinării bunurilor până la soluționarea definitivă a litigiului.
Când Ai Nevoie de Sechestrul Asigurător sau de Poprirea Asigurătorie?
Dacă ai o creanță pe care nu o poți executa silit fiindcă nu ai un titlu executoriu și suspectezi că debitorul ar putea încerca să evite plata acesteia, este momentul să acționezi. Prin această măsură legală, te asiguri că bunurile debitorului nu pot fi înstrăinate până la finalizarea litigiului.
Situațiile frecvente în care se impune sechestrul asigurător sau poprirea asigurătorie sunt atunci când debitorul transferă sau vinde bunurile pentru a evita plata datoriilor sau există șanse reale ca averea debitorului să se diminueze din alte cauze.
Condiții Legale pentru Obținerea Sechestrului Asigurător
Potrivit art. 953 și art. 970 Cod procedură civilă, instituirea sechestrului asigurător sau popririi asigurătorie necesită îndeplinirea următoarelor condiții cumulative:
- Absența titlului executoriu: Creditorul nu deține un document cu putere executorie (ex.: sentință definitivă)
- Creanța constată în scris: Existența unui act (contract, factură) care atestă datoria
- Exigibilitatea creanței: Datoria trebuie să fie exigibilă (scadentă), nu una viitoare
- Depunerea cererii de chemare în judecată: Creditorul trebuie să facă dovada că a inițiat acțiunea în instanță pentru recuperarea creanței
- Opțional, instanța poate obliga creditorul să depună o cauțiune
Dacă totuși nu deți un înscris care atestă creanța (contract, factură), poți uza de această procedură, dar vei fi obligat să depui o cauțiune a cărei sumă va fi jumătate din valoarea creanței pe care o soliciți.
Poți de asemenea să uzezi de această procedură și dacă creanța datorată nu este exigibilă (ajunsă la scadență) dacă deți un înscris pentru dovedirea ei, ai introdus cerere de chemare în judecată pentru recuperarea creanței și suplimentar, poți dovedi că debitorul urmează să își ascundă bunurile sau să le înstrăineze cu scopul de a nu-și plăti datoria față de tine. În cazul acesta, vei fi obligat la plata unei cauțiuni a cărei sumă va fi stabilită de instanță.
Contactează-ne pentru Asistență Juridică de Specialitate!
Dacă vrei să te asiguri că drepturile tale sunt protejate și că ai toate șansele de a recupera creanțele tale, contactează echipa noastră de avocați. Vom analiza împreună care soluție este mai eficientă pentru speța ta.
Avocații noștri redactează și depun cererea la instanță, susținând cu argumente temeinice necesitatea măsurii. Dacă cererea este admisă, bunurile debitorului vor fi indisponibilizate prin intermediul executorului judecătoresc.
Ne ocupăm de toate demersurile necesare pentru implementarea și menținerea măsurii până la soluționarea litigiului.
