Sesizarea ICCJ – Decizia nr. 25/2025
Anul trecut, într-un articol publicat pe site-ul societății, analizam problema laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 336 al. (2) Cod Penal din următoarea perspectivă: este suficient ca inculpatul să fi consumat substanțe psihoactive, sau este necesar ca abilitatea lui de a conduce un vehicul să fie în mod direct afectată?
Această analiză a fost realizată în contextul în care, la data 07.03.2024, într-un dosar penal aflat în portofoliul Sima & Balazs SCPA, Curtea de Apel Cluj a dispus sesizarea ICCJ pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă dispoziția „aflată sub influența unor substanțe psihoactive”, din cuprinsul infracțiunii prevăzute de art. 336 al. (2) Cod penal se referă la o persoană care a consumat substanțe psihoactive sau la o persoană a cărei capacitate de a conduce un vehicul (pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere), este alterată în urma consumului de substanțe psihoactive.
La data de 27.01.2025, ICCJ a pronunțat Decizia nr. 25 în dosarul nr. 620/1/2024 prin care a admis sesizările Curții de Apel Brașov și Curții de Apel Cluj, stabilind următoarele:
În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei.
Ce înseamnă această schimbare?
Decizia ICCJ arată disponibilitatea sa de a se îndrepta spre o abordare mai științifică în ceea ce privește infracțiunea de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Dacă până acum era suficient ca în probele biologice prelevate de la inculpat să fie detectate substanțe psihoactive, după decizia ICCJ se conturează o condiție suplimentară: ca substanțele psihoactive detectate în probele biologice să aibă aptitudinea de a afecta capacitatea de a conduce a autorului faptei.
Astfel, este acum în sarcina organelor de cercetare penală nu doar să dovedească prezența substanțelor în corpul persoanei testate, dar și că abilitatea acestora de a afecta starea fizică și psihică a conducătorului auto la momentul testării.
Soluția ICCJ confirmă validitatea criticilor pe care le-am exprimat cu privire la abordarea mecanică a jurisprudenței, ghidată de Decizia ICCJ nr. 365/RC/2020 și decizia CCR nr. 101/28.02.2019, conform cărora simpla prezență a substanțelor psihoactive în corp este suficientă pentru a reține tipicitatea faptei.
Rămâne de văzut, în practică, cum va fi evaluată “aptitudinea substanței psihoactive de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei” și în ce măsură rapoartele IML cu concluzia “nu se poate determina dacă inculpatul a fost sau nu sub influența substanțelor psihoactive” vor duce la soluții juste, întemeiate pe principiul in dubio pro reo.
Apreciem în continuare că ar fi oportună o intervenție a legiuitorului, care să reglementeze limite ale substanței în probele biologice în funcție de care să se determine întrunirea elementelor laturii obiective, la fel ca în cazul infracțiunii prevăzute de art. 336 al. (1) – conducerea sub influența alcoolului.
Decizia a fost motivată și poate fi lecturată integral pe site-ul ICCJ.